Sursa: unenvironment.org
Interviu cu Pushpam Kumar, economist de mediu principal, Programul Națiunilor Unite pentru Mediu
În doar câteva săptămâni de la izbucnirea COVID-19, Organizația Mondială a Sănătății a declarat pandemia globală, care de atunci s-a răspândit pe tot mapamondul. Pe lângă pierderea de vieți omenești, virusul a întrerupt mersul firesc al societății și a încetinit economia mondială.
Între timp, eforturile de a limita răspândirea virusului prin restricțiile de mobilitate au avut un impact remarcabil asupra mediului. Conform Ministerului Mediului și al Ecologiei din China, datele înregistrate între ianuarie și martie 2020 reflectă o înmulțire cu 84,5% a zilelor cu o bună calitate a aerului în 337 de orașe, iar datele din satelit primite de la NASA arată o scădere a nivelului dioxidului de azot (NO2) deasupra Chinei.
Pushpam Kumar este economist principal în cadrul Programului Națiunilor Unite pentru Mediu. În următorul interviu, el explică conceptul de analiză a compensării efectelor și rolul paradigmei compensației în explorarea complicatei relații dintre oameni și natură.
Ce este analiza compensării efectelor?
Această analiză ia în considerare atât impactul pozitiv, cât și cel negativ pe care le au intervențiile oamenilor asupra naturii și evidențiază felurile în care o situație se schimbă atunci când este mai mult dintr-una și mai puțin din alta.
În ce fel este această analiză relevantă pentru discuția despre COVID-19?
Orice criză ne oferă oportunitatea de a învăța.
Izbucnirea pandemiilor, precum cea de COVID-19, dezvăluie principiile fundamentale ale compromisurilor la care ne expunem constant: oamenii au nevoi nelimitate, însă planeta are o capacitate limitată de a le satisface.
COVID 19 – un virus care a fost atribuit intervențiilor omului precum despăduririle, invazia asupra habitatelor animalelor și distrugerea biodiversității – a dus la mii de victime în China. Măsura de carantinare a provinciei Hubei a contribuit la o reducere a poluării care, conform unui cercetător Stanford University, ar putea salva între 50.000 și 75.000 de oameni de la o moarte prematură. Acest lucru demonstrează compensarea efectului dintre o societate bazată pe consum (și a interferențelor ei în natură) și elasticitatea naturii și a ecosistemului.
Indiferent de cauză sau origine, apariția COVID-19 a subliniat relația de efect reciproc dintre om și natură. Acum trebuie să încercăm să înțelegem și să evaluăm limitele până la care omul poate să împingă natura înainte ca acest impact să fie negativ. Aspirațiile noastre consumeriste și productiviste trebuie să se încadreze între aceste limite.
Cum poate această analiză să fie folosită pentru a combate COVID-19 și în anticiparea unor crize similare?
O strânsă colaborare între discipline – incluzând economia, științele naturale, zoologia și ecologia – ar trebui să identifice, să determine și să măsoare pierderile și câștigurile dintre actorii participanți din prezent și viitor. Dată fiind varietatea și intensitatea cu care natura și oamenii au un impact reciproc, acest lucru este vital pentru a influența decizii care ar putea produce rezultate divergente – atunci când, de exemplu, rezultatele potențiale sunt și pozitive, și negative. Mai concret, această analiză ar trebui:
- să identifice actorii implicați în luarea unor măsuri și decizii în care atât natura, cât și economia vor fi afectate;
- să estimeze potențialele pierderi și câștiguri pentru diferite grupuri de actori;
- să determine rolul actorilor privați și publici;
- să anticipeze felul în care structurile guvernamentale naționale și globale pot influența rezultatele.
O astfel de cercetare solidă îi ajută pe economiști să identifice atât beneficiile unei presiuni reduse asupra naturii, cât și costurile economice, timp în care oamenii de știință elaborează factorii de sisteme biologice și de sănătate care afectează pierderile sau câștigurile economice.
Știm deja că beneficiile presiunii antropocentrice asupra limitelor planetei sunt mult mai puține decât costurile potențiale asupra societății, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În cele din urmă, pierderea infrastructurii ecologice și declinul capitalului natural, incluzând sănătatea umană, vor cauza un declin în averea comună. Impactul compensării efectelor asupra naturii va fi și mai acut pentru țările cu venituri mici și medii, acolo unde reducerea sărăciei și a inegalității constituie deja o provocare serioasă.
Decidenții vor trebui să evalueze foarte atent potențialul compensării efectelor, luând în calcul cine și cum va câștiga sau va pierde, și vor trebui să apeleze la o înțelepciune colectivă pentru a determina următorii pași în fața provocărilor pe care le avem azi.
Acest articol a fost tradus de Traian Stanciu. Sursa: UN environment programme – articolul original a fost publicat pe 31.03.2020