Sursa: theguardian.com
Text scris de Tim Hollo, Australia
„Nu mai putem pretinde că suntem separați unul de celălalt și de lumea înconjurătoare” – @timhollo
Tim Hollo
Totul este conectat. Este greu de închipuit că, în urmă cu doar câteva săptămâni, truismul politicii ecologice era tratat ca o absurditate hippie de către actorii politicii mainstream.
Anunțând în octombrie anul trecut revizuirea statutară a Legii Commonwealth-ului privind protecția mediului și conservarea biodiversității (EPBC), guvernul Morrison a prezentat-o ca o oportunitate de a slăbi și mai mult legile din perioada Howard și de a facilita aprobarea proiectelor care distrug mediul. În plus, indiferent de declarațiile ferme ale oamenilor de știință și de susținerea puternică a grupurilor de advocacy, părea că o astfel de inițiativă va trece, pentru că, atunci, trăiam încă în epoca deconectării, când mediul înconjurător și economia puteau fi văzute ca lucruri separate, în competiție unul cu celălalt.
Dar apoi a sosit vara, aducând cu ea două apeluri masive de trezire. Într-o epocă a consecințelor, odată cu criza climatică și o pandemie mortală care ne afectează, este imposibil să ne prefacem că suntem separați unul de celălalt și de lumea înconjurătoare.
Aproape mai mult decât orice alt fenomen, o pandemie ne arată că viețile noastre sunt legate într-un mod inextricabil, acum și pentru totdeauna, indiferent dacă ne place sau nu. Aceasta demonstrează imposibilitatea încercării de a trata economia, sănătatea, mediul, educația și justiția socială ca întrebări separate cu răspunsuri separate. Intensifică conștientizarea nevoii noastre vitale, ca ființe sociale, de a rămâne conectați unul cu celălalt, păstrându-se distanța fizică în același timp.
Acest lucru arată că lumea „eficientă”, la cerere, pe care capitalismul a construit-o, este incredibil de fragilă, astfel încât o serie de șocuri o pot aduce în colaps. Și în timp ce regulile economiei neoliberale sunt încălcate de guvernele din întreaga lume, pandemia demonstrează că sunt posibile intervențiile politice masive care schimbă întreaga structură a economiei globale.
Cu toată atenția asupra Covid-19 din acest moment, este nevoie de un efort pentru a ne aminti incendiile din această vară. Desigur, au fost mult mai mari și mai înverșunate ca niciodată, într-un perioadă care a început când abia ieșeam din iarnă. În condițiile în care incendiile anterioare au afectat un număr mic de oameni, în acest sezon, pătura de fum care a acoperit Canberra, Sydney și Melbourne, precum și evacuarea repetată a stațiunilor de vacanță i-au afectat pe majoritatea australienilor.
Printre altele, Covid-19 ne arată consecințele lipsei reglementării pieței în cazul serviciilor de sănătate, aprovizionării cu alimente și altele.
Acest lucru a demonstrat o schimbare a gândirii, care a mers mai profund decât impactul personal. Ca urmare a pierderii remarcabil de scăzute de vieți umane în condițiile unui dezastru de amploare, s-a pus accent pe faptul că mai mult de un miliard de mamifere, păsări și reptile au fost ucise. Am deplâns miile de urși koala și numeroase specii, care sunt împinse spre dispariție dacă habitatele lor nu sunt restaurate.
Adevărata moștenire a verii trecute ar putea fi un punct vital de cotitură în recunoașterea faptului că „mediul” nu este ceva „acolo”. Mediul este aerul pe care îl respirăm și apa pe care o bem; este solul în care ne cultivăm mâncarea; reprezintă animalele cu care ne identificăm și peisajele imprimate în sufletele noastre; mediul înconjurător suntem noi, toți, împreună, conectați cu toată lumea și orice altceva pe această frumoasă bilă albastră care plutește în spațiu.
Când dăunăm mediului înconjurător, ne deterioram pe noi înșine. Și nu doar pe unii dintre noi – pe toți împreună. Dacă vom continua să gândim în modul nostru liniar și compartimentat, vom rata ceea ce urmează, fie că este vorba de săptămâni întregi de fum, hârtie igienică de negăsit sau pandemii mortale.
Ceea ce incendiile au adus în atenție a fost confirmat de Covid-19. Suntem la fel de sănătoși ca aceia cel mai puțin sănătoși dintre noi. Tot ceea ce facem se bazează pe rețele extraordinare de activitate ale unor oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, rețele care traversează globul. Iar a răspunde unei crize de sănătate, care a fost probabil declanșată parțial de distrugerea mediului, are efecte globale asupra economiei, educației, justiției sociale, geopoliticii.
Epoca deconectării s-a încheiat.
Pentru a ne întoarce acolo unde am început, în ce mod afectează acest lucru revizuirea legii EPBC?
În acest moment, avem ocazia să cerem nu doar o nouă generație de legi de mediu, ci de a reevalua acest subiect, pentru a cultiva o nouă reglementare politică bazată pe principii ecologice de a trăi bine împreună în armonie cu natura, înțelegând locul nostru ca parte a acesteia, așa cum au făcut primele popoare timp de milenii, cu o economie menită să deservească oamenii și planeta.
Ca parte a acestui lucru, trebuie să pledăm imediat pentru îmbunătățiri vitale ale legii EPBC. Este de neînchipuit faptul că moștenirea Howard de a exclude în mod deliberat impactul climatic al unui proiect din seria criteriilor de evaluare nu a fost încă remediată. Acest lucru trebuie acum să fie reparat, precum și faptul că nu există încă niciun mecanism de evaluare a impactului ecologic cumulat al diferitelor propuneri. După distrugerea unor suprafețe imense de ecosisteme sănătoase, de vara trecută, trebuie să instituim, atât în legislație, cât și în practica evaluării, o direcție de protecție în locul unei culturi de distrugere gestionată.
Bineînțeles, toate acestea vor fi atacate ca fiind o „bandă verde de demarcație” și trebuie să fim pregătiți să le apărăm în mod activ, în loc să schimbăm subiectul – și să le apărăm pe motive ecologice. Reglementarea este o parte vitală a țesutului conjunctiv care ține unit corpul politic. Îndepărtându-l, ne destrămăm. Covid-19 ne arată, alături de altele, consecințele lipsei de reglementări în piețele serviciilor de sănătate, aprovizionării cu alimente și altele.
A purta această conversație în această manieră înseamnă că nu vom pleda pentru îmbunătățiri marginale, ci vom lucra pentru a schimba politicile. Vom construi în bunul simț politic ideea că corporațiile trebuie în mod cert să fie reglementate pentru a pune în practică responsabilități de mediu și sociale și că nu mai putem considera că principalul lor obiectiv este profitul acționarilor. Acest lucru ajută să ne îndreptăm politicile către modificarea ADN-ului corporațiilor, astfel încât acestea să funcționeze ca parte a corpului politic mai degrabă decât celule canceroase.
Partea bună a acestei schimbări sistemice este instituirea de drepturi legale pentru natură. Dacă BHP [n.tr.: companie anglo-australiană pentru minerit, metale și petrol] are drepturi legale, de ce nu ar trebui să aibă și Marea Barieră de Corali? Drepturile naturii sunt un domeniu juridic din ce în ce mai matur, instituit din Noua Zeelandă și până în Bolivia, din India în anumite părți ale SUA. Putem și ar trebui să le introducem cel puțin ca principiu normativ în obiectivele EPBC.
Dacă tot gândim la acest nivel, o nouă reglementare politică ecologică va avea nevoie de o regândire a federalismului. Sistemul nostru presupune că guvernele naționale și de stat cooperează pentru a respinge participarea comunității și sfaturi științifice, pentru a facilita dezvoltarea distructivă. Un regim eficient bazat pe o prezumție de protecție ar putea face ca guvernele federale, de stat, de teritoriu și locale să permită comunităților să dezvolte în mod colectiv idei creative la nivel local, în contextul consilierii științifice a experților, și să coordoneze aceste idei la nivel regional și continental.
Dacă schimbăm reglementarea mediului dintr-un proces care răspunde în primul rând cerințelor dezvoltatorilor într-un sistem proactiv, constructiv, condus de comunitate, se va putea transforma dintr-o stare de protecție defensivă într-una de restaurare, reparare și regenerare activă. Acest lucru poate duce la ecologizarea orașelor mari și mici, deoarece vom realiza faptul că habitatele nu sunt doar „acolo”, ci printre noi. Poate crea locuri de muncă industriale în reabilitarea minelor de cărbune. Poate sprijini agricultura regenerativă și împărțirea apei din ce în ce mai greu de găsit. Poate chiar să deschidă un spațiu conversațional despre relocare, întrucât populația afectată de supraîncălzire se retrage din fața mărilor în creștere, ceea ce înseamnă că deșertificarea devine inevitabilă.
Sprijinirea și împuternicirea comunităților în luarea deciziilor sunt esențiale și pentru reconstruirea încrederii în democrație, încredere care s-a prăbușit în ultimii ani. Cumpărăturile de panică drept răspuns la Covid-19 sugerează că eșecul guvernului din timpul incendiilor, de a conduce prin leadership, doar s-a agravat. Ne confruntăm deci cu o oportunitate de a regândi modul în care se guvernează, de a revendica independența comunităților, de a construi practici de încredere și coeziune socială, încorporate în respectarea sfaturilor experților.
În acest moment, este important să recunoaștem că nu vom reuși să facem aceste schimbări cu guvernul actual. În cel mai bun caz, am putea împiedica slăbirea legislației EPBC pe mai departe. Dar acest lucru nu ar trebui să ne oprească să pledăm pentru ceea ce avem nevoie. Dimpotrivă.
Politica, precum lumea naturală în care funcționează, este un sistem. Funcționează în moduri complexe, deoarece reprezintă acțiunile colective ale oamenilor, influențați unul de celălalt și de contexte externe, precum vremea. Sau virusurile.
Donella Meadows, creatoarea gândirii moderne asupra sistemelor, a scris că cea mai eficientă pârghie pentru schimbarea unui sistem este „gândirea sau paradigma din care apare sistemul”. Este esențial, deci, să contestăm paradigma care consideră că protecția mediului este de o importanță marginală în cel mai bun caz și o barieră în cel mai rău caz. Este vital să contestăm mentalitățile care propovăduiesc deconectarea umană de la natură și dominarea asupra acesteia.
În ultimele trei luni, un număr mare de oameni a făcut acest salt conceptual. Recent, criza a devenit de așa natură încât chiar și în politica populară, acest lucru este imposibil de ignorat.
În același timp, numeroși oameni au decis să facă deja ceva în această direcție, fără să aștepte guvernul. Atât în cazul incendiilor din vară, cât și prin răspunsul extraordinar de ajutor reciproc în situația Covid-19, milioane dintre noi înființăm proiecte locale sau ne alăturăm celor existente care îmbunătățesc viața, generează coeziune socială, reduc amprenta noastră și cultivă o etică a îngrijirii – pentru noi înșine, unul pentru celălalt, pentru natura din care facem parte.
Dacă suficienți dintre noi încep să facă acest lucru în propriile comunități și dacă avem suficiente observații și susținere la cererile de reformare a legislației EPBC, care sunt încorporate în gândirea ecologică, vom face pârghia suficient de puternică. Fiecare dintre aceste inițiative este micuță. Însă puse împreună, sunt ceea ce face pârghia puternică.
Dintr-odată, mai ales într-un moment ca acesta, schimbarea va veni.
Tim Hollo este director executiv al Green Institute și membru asociat al Școlii de Reglementare și Guvernare Globală din cadrul Universității Naționale din Australia (RegNet).
Acest articol a fost tradus de Adriana Lungu. Sursa: theguardian.com – articolul original a fost publicat pe 27.03.2020