Categorii
Expoziția de articole

Ce impact are Coronavirus asupra schimbărilor climatice

Sursa: NYTimes.com

Text scris de Meehan Crist

Autoizolarea și distanțarea nu vor salva lumea de la încălzirea globală. Însă în mijlocul acestei crize, avem șansa să creăm un viitor mai bun.

Se întâmplă ceva ciudat. Planeta nu e marcată doar de boală și moarte. Nu doar de închiderea granițelor și a barurilor și a școlilor, de acumularea de stocuri de șervețele și dezinfectante, de cerințele – inimaginabile, pentru majoritatea americanilor, până acum câteva săptămâni – de a sta în izolare în casă. Se mai întâmplă ceva, pe lângă toate acestea. În China și în Italia, aerul este acum surprinzător de curat. Marele Canal din Veneția, în mod normal murdar din cauza traficului cu ambarcațiuni, este limpede. În Seattle, New York, Los Angeles, Chicago și Atlanta, pâcla de poluare s-a ridicat. Până și emisiile globale de carbon au scăzut.  

Coronavirus a dus la o spectaculoasă oprire a activității economice și la reducerea drastică a folosirii de combustibili fosili. În China, numai măsurile luate pentru limitarea răspândirii virusului în luna februarie au dus la o scădere a emisiilor de carbon de aproximativ 25%.  

Centrul pentru Cercetare a Energiei și a Aerului Curat estimează că cifrele reprezintă echivalentul a 200 de milioane de tone de dioxid de carbon – mai mult de jumătate din emisiile anuale din Marea Britanie. Pe termen scurt, răspunsul la pandemie pare a avea un efect pozitiv asupra emisiilor. Dar pe termen lung, va ajuta sau va dăuna mediului înconjurător? 

Incontestabil, pandemia de coronavirus este o tragedie, un coșmar al omenirii care-și croiește, cu o viteză tulburătoare, drumul prin spitale supraaglomerate și oficii de șomaj, punând la pământ tot, în fața unor perspective umbrite de un dezastru economic și de previziuni legate de suferințe viitoare. Dar această criză globală este și un punct de inflexiune pentru cealaltă criză globală, una mai lentă și cu mize chiar mai mari, care rămâne fundalul pe care se desfășoară modernitatea. Așa cum puncta recent secretarul general al Națiunilor Unite, amenințarea pe care o aduce coronavirus este una temporară, pe când cea stârnită de valuri de căldură, inundații și furtuni extreme care ajung să curme vieți va rămâne cu noi ani buni.

Răspunsul nostru la această criză de sănătate va modela criza mediului înconjurător în următoarele decenii. Eforturile de a reanima activitatea economică – planurile de stimulare economică, ajutoarele din partea statului și programele de revenire la birou pe care le gândim acum – vor determina formele de economie și de viață din viitorul apropiat și vor avea efecte asupra emisiilor de carbon care au ecouri pe toată planeta pentru mii și mii de ani. 

Nivelul de speranță legat de direcția pe care o ia acest răspuns poate depinde de momentul în care am verificat ultima dată știrile. Chiar săptămâna trecută (care se simte ca și când ar fi fost acum o sută de ani), un apropiat îmi sugera că ar putea exista un fel de transfer freudian dinspre coronavirus spre mediul înconjurător, adică teama și sentimentul de urgență vor fi mutate de pe criza rapidă pe cea mai lentă, devenind catalizatori pentru intervențiile atât de necesare mediului. Până acum, se pare că orice transfer se întâmplă în direcția opusă; izolarea și distanțarea socială ne-au adus o listă lungă de activități necesare, gata să transfere (n.ed. asupra crizei curente) anxietățile și temerile confuze legate de mediu. În acest context, consumerismul vine, în mod pervers, cu o ușurare – putem, în sfârșit, să cumpărăm hrană uscată ca să ne pregătim pentru apocalipsă.  

Însă consumul personal și obiceiurile de călătorie se află, de fapt, într-un proces de transformare, lucru care i-a făcut pe mulți să se întrebe dacă nu cumva asistăm la începutul unei schimbări structurale. Poate, din moment ce suntem adăpostiți în preajma unor dulapuri pline de produse esențiale, ne vom micșora setul de bunuri de consum de care credem că avem nevoie. Poate, după ce va trece faza acută a crizei produse de coronavirus, vom fi mai deschiși să lucrăm de acasă. Stilurile de viață care presupun, de exemplu, să călătorim des pe distanțe lungi au început deja să fie supuse unor chestionări de natură etică – în lumina crizei mediului înconjurător și, într-o perioadă vizibil zguduită de pandemie, aceste stiluri de viață pot începe să fie privite drept iresponsabile. Poate, în rândul celor bogați, să urci într-un avion ca să petreci un weekend departe de lume sau ca să ajungi la o nuntă va deveni ceva de neimaginat.  

Schimbările radicale ale obiceiurilor individuale – în mod special în țările bogate cu un nivel de consum ridicat pe cap de locuitor – ar putea duce la emisii mai scăzute, ceea ce ar reprezenta un bine absolut. Însă obiceiurile personale ar putea să conteze mai puțin din perspectiva scăderii emisiilor de carbon și mai mult din cea a unei contagiuni comportamentale, noțiune împrumutată din științe sociale, care se referă la felul în care ideile și comportamentele se răspândesc la nivelul populației și care poate duce, în domeniul acțiunilor cu privire la mediu, la schimbări ale opțiunii de vot și chiar la nivel de politici publice.  

Cu alte cuvinte, pentru a fi semnificative în privința emisiilor globale, schimbările de comportament de consum, ca efect al virusului, ar trebui să se extindă dincolo de indivizi, la nivelul unor structuri mai mari care au impact asupra felului în care trăim. În China, nu doar lucratul de acasă sau avioanele rămase la sol au condus la scăderea de 25 de procente din emisiile înregistrate. A contribuit și stoparea bruscă a producției industriale (conceptul de „amprentă de carbon personală” a fost popularizat de BP într-o campanie media din 2005, campanie care a costat peste 100 de milioane de dolari și care, lucru demonstrat de cercetări ulterioare, a deturnat responsabilitatea asupra schimbărilor de mediu dinspre corporație spre consumator). Acest fapt nu susține ideea că reducerea consumului personal este inutilă: o scădere semnificativă a călătoriilor aeriene ar putea să diminueze emisiile din sfera aviatică. Dar aviația e responsabilă doar pentru 2,5% din emisiile globale, un procent firav comparativ cu impactul pe care îl are industria grea.  

În orice caz, efectele climatice pozitive de scurtă durată pe care le vedem astăzi funcționează drept atenționări dramatice referitoare la faptul că schimbarea obiceiurilor individuale de consum va fi aproape insignifiantă, dacă nu reușim să decarbonizăm economia globală.  

Bineînțeles, există motive serioase de îngrijorare: în ciuda purificării aerului și a apelor din ultimele trei săptămâni, coronavirus poate reprezenta un dezastru pentru mediul înconjurător. 

Potrivit companiei Trafigura, care comercializează produse petroliere, coronavirus ar putea face ca cererea globală de carburant să scadă la cele mai joase cote din istorie, poate chiar cu mai mult de 1,5 miliarde de litri pe zi. Dacă acest lucru poate părea, la momentul actual, o veste bună pentru emisiile de carbon, el semnalează și un dezastru uman de proporții epice, fără garanția faptului că emisiile vor rămâne scăzute. 

Desigur, putem remarca o diminuare susținută a emisiilor, pe măsură ce economiile stagnează și oamenii se luptă cu realitățile cotidiene ale unei recesiuni globale. Însă au existat scăderi în rândul emisiilor și în timpul crizei financiare din 2008, și în vremea șocurilor produse de criza petrolului din anii ‘70, iar emisiile au revenit, pe măsură ce economiile se refăceau. Criza actuală e diferită, cu siguranță, dar după ce trecem de faza acută, cel mai probabil producția industrială și emisiile de carbon vor crește la loc.  

O recesiune globală ca rezultat al închiderilor provocate de coronavirus ar putea, de asemenea, să încetinească sau să amâne tranziția către energie verde. Dacă piețele de capital sunt blocate, o să devină mai dificil pentru companii să își asigure finanțare pentru proiectele planificate în jurul energiei solare sau eoliene ori pentru îmbunătățirea rețelei electrice, lucru care ar putea să blocheze propunerile de noi proiecte; în toată lumea, proiecte legate de energie regenerabilă se poticnesc deja, din cauza perturbărilor din lanțul global de aprovizionare (în China se produce o cantitate imensă de panouri solare distribuite în toată lumea, turbine eoliene și baterii litiu-ion). Mergând mai departe, blocarea schimburilor dintre China și Statele Unite – din motive economice sau politice – ar putea lovi puternic aceste proiecte. Compania de cercetare pe probleme de energie BloombergNEF deja și-a coborât așteptările setate pentru 2020 cu privire la piețele de energie solară, baterii sau vehicule electrice, semnalizând astfel o încetinire a tranziției către energia verde, în contextul în care e neapărat nevoie să ne grăbim.  

Dacă prețurile la petrol rămân scăzute, ar fi o veste proastă și pentru mediul înconjurător. Cererea scăzută se asociază unui fond de teamă din partea investitorilor, speriați de pandemie, și cu un război pe piața carburanților, la nivel de preț și de producție, între Rusia și Arabia Saudită. Energia mai ieftină îi face pe consumatori, de multe ori, să o folosească mai puțin eficient. Prețurile scăzute ar putea afecta domeniul vehiculelor electrice, prin prisma vânzărilor, și ar putea să-i facă pe oameni să fie mai puțin deschiși la proiecte de tipul eficientizării energetice a clădirilor de birouri sau caselor pentru economisirea de energie.  

Coronavirus e dăunător pentru mediu chiar și la nivelurile superioare. Izolările și distanțarea socială au încetinit cercetarea asupra mediului înconjurător în toată lumea sau au oprit-o temporar. La NASA se lucrează obligatoriu de acasă. Zborurile de cercetare în zona arctică au fost oprite și munca de teren din toată lumea a fost anulată. Nimeni nu știe câte date referitoare la mediu nu vor putea fi, deci, niciodată strânse, ori care e momentul la care cercetătorii vor putea reîncepe lucrul.  

Întâlnirile liderilor globali cu privire la teme de criză a mediului înconjurător au fost amânate sau anulate, iar summit-ul de mediu COP26 de la Glasgow, planificat pentru luna noiembrie, ar putea fi următorul, lucru care ar semnala că pandemia ar putea încetini acțiunile internaționale, deja întârziate. Asta ar putea destabiliza inițiativele de mediu într-un moment în care, în baza Acordului de la Paris, țările ar trebui să anunțe noile angajamente cu privire la reducerea emisiilor. O asemenea deraiere ar putea să facă plauzibil scenariul în care țările vor depăși limita de încălzire permisă. Continuând, cel mai probabil atenția publică va fi deturnată de la probleme de mediu către fricile crescânde referitoare la sănătate și finanțe, iar activismul de mediu, puternic dependent de protestele publice, va fi obligat să se întâmple în casă sau în mediul online.    

Este o lume în care măsurile de stimulare ar putea să depășească impactul de scurtă durată asupra energiei și a emisiilor, făcând ca acestea să crească pe termen lung. Este ceea ce s-a întâmplat în China după criza economică globală din 2008. China deja semnalează că își va relaxa politicile de supervizare a mediului pentru companii, pentru a stimula economia, ca răspuns la închiderile generate de coronavirus, ceea ce înseamnă că extraordinara realizare a tăierii de 25 de procente din emisiile de carbon va dispărea, urmată de și mai multe emisii ca înainte.  

În Statele Unite am putea avea politici de restabilizare la fel de obtuze, menite să crească economia până la cotele de dinainte de pandemie, lucru care ar dubla emisiile de carbon. Până acum, guvernul american nu a propus legislație care să abordeze energia regenerabilă sau mediul. Legea stimulentelor de 2 trilioane de dolari, avizată de Congres în această săptămâna, devine cel mai amplu pachet de stimulente fiscale din istoria modernă a Americii, incluzând plăți directe către persoane fizice, beneficii de șomaj extinse și 500 de miliarde de dolari în împrumuturi pentru a salva industriile afectate. Ea nu se referă la scutiri pentru energii regenerabile, cum ar fi o esențială prelungire a creditelor fiscale pentru energie solară și eoliană.  

Cel mai probabil, acesta nu e ultimul stimulent. Deja se discută de următoarea fază a ajutorului economic, iar susținătorii mediului și ai energiilor regenerabile așteaptă următorul set legislativ care ar putea ameliora problemele de mediu.  

Cele mai mari necunoscute pentru mediu, la momentul actual, sunt cum vor răspunde guvernanții la amenințarea unei recesiuni globale și cum va schimba pandemia discuția despre inițiativele de mediu din toată lumea. Prim-ministrul Cehiei, Andrej Babis, a spus deja că ar trebui sa lăsăm deoparte European Green Deal, un nou pachet politic menit să determine statele membre ale Uniunii Europene să se angajeze la zero emisii până în 2050, pentru ca țările să se concentreze asupra combaterii pandemiei.  

În această săptămână, am observat o schimbare îngrijorătoare la nivelul discursului conservator despre virus, lucru care are ecouri în deja bine cunoscutele atitudini de negare a efectelor nocive asupra mediului, ceea ce indică un soi de transfer și mai periculos. Cercetătoarea Katharine Hayhoe scria pe Twitter: „Cele șase stadii ale negării impactului negativ asupra mediului sunt: Nu e real. Nu suntem noi de vină. Nu e chiar așa de rău. E prea scump să rezolvăm asta. Ah, uite o soluție minunată (care, de fapt, nu rezolvă nimic). Și reacția de tipul: O, nu! Acum e prea târziu. Ar fi trebuit să ne avertizați mai din timp.”

Mai există un alt univers, în care legislatorii și politicienii care plănuiesc să resusciteze economia decid să facă o prioritate din crearea unei societăți cu zero emisii. Pentru că, dacă e adevărat că noua realitate ar putea ușor să reducă drastic voința politică și finanțarea care ar fi combătut criza climatică, e adevărat și că ea ar putea și să imprime un caracter de urgență în lume, într-o perioadă în care politicienii sunt brusc dornici să cheltuiască sume mari de bani. În această lume, guvernele ar crea locuri de muncă pline de sens, în domenii precum educație, îngrijire medicală, locuințe și energie curată, cu accent pe proiectele „gata la cheie” care i-ar putea reintegra imediat pe oameni în câmpul muncii.  

Guvernul Statelor Unite, de exemplu, ar putea continua să ofere locuri de muncă în conformitate cu nevoile existente – programul s-ar extinde în timpul recesiunii și s-ar diminua când economia și-ar reveni, iar oamenii și-ar găsi locuri de muncă în altă parte. Kate Aronoff scrie în The New Republic: „Un posibil beneficiu al unui asemenea program e acela că ar oferi o alternativă la munca prost plătită, din jurul lanțurilor de furnizori care funcționează masiv pe bază de carbon, precum lanțurile McDonald’s sau Walmart, actualmente singurele oferte de angajare în multe comunități din țară.” Această perspectivă ar aborda problema crizei de mediu cu imperativitatea de care are nevoie, în timp ce ar soluționa și nevoile imediate ale celor care vor fi disponibilizați sau ale căror ore de muncă vor fi reduse din motive de întrerupere a activității. 

În loc să asiste la stagnarea trecerii spre energie curată, această abordare ar putea să o resusciteze, în timp ce stimulează economia. Guvernele sunt la originea a peste 70% din investițiile în energie, iar planurile de refacere ar putea să transforme acele investiții, precum și să includă noile investiții de scară largă pentru a dinamiza dezvoltarea, implementarea și integrarea tehnologiilor pe bază de energie ecologică. Fatih Birol, director executiv al International Energy Agency, spunea recent că scăderea prețurilor la carburanți ar putea oferi șansa ca țările din toată lumea să-și diminueze sau să elimine subvențiile pentru consumul de combustibili fosili, care căptușesc buzunarele celor foarte bogați și ale corporațiilor cu bani care s-ar putea duce în educație, sănătate sau în proiecte de energie curată.  

Desigur, ar mai exista intervenții radicale care ar putea să îmbunătățească starea de sănătate a planetei, a comunităților și a vieților noastre. Adoptarea unei săptămâni de lucru de 32 de ore în Statele Unite ar putea reduce emisiile și ar îmbunătăți considerabil calitatea vieților americanilor. E puțin probabil să vedem în viitorul apropiat o săptămână de lucru de 4 zile, dar perturbările profunde generate de pandemie ne oferă o șansă rară, chiar în mijlocul unei suferințe teribile, de a ne reconecta la ceea ce e posibil în societatea americană. Poate că ruptura cauzată de obligativitatea de a ne adăposti în spații personale ne oferă o nouă perspectivă asupra tipului de muncă fundamentală în societatea noastră – cea de îngrijire, educare și distribuție a bunurilor de consum. Poate ne oferă o perspectivă, oricât de distorsionată, a ceea ce s-ar putea întâmpla dacă am reduce puțin timpul de mers la muncă. 

Un scenariu ideal ar include regândirea unui contract social care să ajute la protejarea și la îngrijirea celor mai vulnerabili membri ai societății într-o perioadă de risc crescut. Trebuie să ne întrebăm ce datorează un guvern cetățenilor săi. Criza mediului deja a demonstrat că modul de organizare a societăților și a economiilor noastre nu e sustenabil pe o planetă cu resurse finite. Și pe măsură ce oamenii se confruntă cu risc climatic în creștere, inegal distribuit, e firesc să ne întrebăm la ce fel de susținere ne putem aștepta din partea guvernului nostru. Când comunitatea noastră e în criză, cum va răspunde guvernul? Pandemia este o probă crudă prin care putem analiza realitatea. 

Atenționările sfâșietoare pe care ni le oferă pandemia de coronavirus, precum cea a crizei ecologice, vor fi resimțite cel mai dur de segmente dintre cele mai vulnerabile: cei săraci, cei în vârstă, cei fără adăpost, cei fără cetățenie, cei încarcerați și cei cu locuri de muncă precare; asta în timp ce corporațiile internaționale, conduse de logicile profitului și de apetitul nesfârșit de a găsi noi piețe, forță de muncă ieftină și ceea ce sociologul Jason Moore a numit „natură ieftină”, conectând astfel lumea și ajutând la crearea de condiții favorabile unei crize, vor rămâne relativ protejate, cel mai probabil. 

Noul coronavirus e răspândit în țesătura activității piețelor globale și rămâne de văzut dacă putem răspunde crizei fără să ne bazăm pe și fără să reiterăm aceleași logici de piață care ne-au băgat în această încurcătură. În schimb, pentru a discuta provocările profunde ale pandemiei – iar coronavirus nu va fi ultima –, precum și amenințarea schimbării climatice, pentru a supraviețui și chiar a prospera pe această planetă interconectată, trebuie să învățăm să subordonăm nevoile piețelor propriilor noastre nevoi.  

E tentantă afirmația că oamenii sunt o boală pe pământ. Că acolo unde noi ne retragem, natura revine. Când am văzut presupusele imagini cu delfini și lebede prezente pe canalele curate ale Veneției, a fost ușor de crezut (chiar dacă nu totalmente adevărat) că virusul i-a forțat pe oameni să stea în case, iar „natura” s-a refăcut în absența noastră. E lecția greșită de extras în urma acestei pandemii.  

Oamenii fac parte din natură, nu sunt separați de ea, iar activitatea umană care dăunează mediului înconjurător ne face și nouă rău. În China, e posibil ca doar două luni de poluare redusă să fi salvat viețile a 4000 de copii cu vârste sub 5 ani și a 73000 de adulți cu vârste de peste 70 de ani, scrie Marshall Burke, asistent universitar la departamentul de știință a sistemelor pământului de la Stanford. Poate că întrebarea reală nu e dacă virusul e „bun” sau „rău” pentru mediu, ori dacă oamenii bogați vor călători mai rar cu avionul, ci dacă putem crea o economie funcțională care susține oamenii fără a amenința viața pe Pământ, inclusiv viața noastră. 

Meehan Crist e „writer in residence” în științe biologice la Universitatea Columbia. 

Acest articol a fost tradus de Alina Buzatu. Sursa: NYTimes.comarticolul original a fost publicat pe 27.03.2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *