Sursa: ecowatch.com
Text scris de Jordan Davidson
Școlile se închid, acolo unde este posibil se lucrează de acasă, evenimentele sportive și culturale, precum concertele, sunt amânate, toate acestea într-o încercare de a încetini răspândirea noului Coronavirus. Organizația Mondială de Sănătate a declarat deja că răspândirea a ajuns la stadiul de pandemie, iar în aceste zile distanțarea socială pare să aibă și un alt beneficiu – încetinește criza climatică.
Kimberly Nicholas, o cercetătoare de la Centrul Universitar pentru Studii de Sustenabilitate Lund din Suedia, a declarat pentru The New York Times că trei activități obișnuite sunt responsabile pentru cele mai mari surse de emisii de carbon.
„De fiecare dată când poți evita o călătorie cu avionul, cu mașina sau să mănânci produse de origine animală, reușești să faci economii substanțiale pentru climă.”
Kimberly Nicholas
Datorită distanțării sociale și restricțiilor de călătorie, foarte mulți oameni au renunțat să mai zboare cu avionul și au redus semnificativ timpul pe care îl petrec în mașinile personale.
Nicholas este autoarea unui studiu din 2018 legat de acțiunile pe care le pot face oamenii pentru a reduce emisiile și în prezent scrie o carte despre acest subiect.
După cum evidenția E&E News, virusul care se răspândește într-un mod rapid a provocat scăderi masive în activitatea industrială și în ceea ce privește cererea de petrol. Experții estimează că emisiile de carbon au scăzut cu aproape o pătrime în China, țara care emite cele mai multe emisii de carbon din lume.
Este o relație complexă și încurcată între răspunsurile la situațiile de urgență și emisiile de carbon. „Dacă trageți un fir din partea asta, acest lucru va afecta toate celelalte lucruri”, a declarat pentru E&E News Christopher Jones, expert în politici climatice în cadrul Universității Berkeley din California și dezvoltator principal la CoolClimate Network, un consorțiu de cercetare axat pe instrumente de reducere a emisiilor de carbon. „Cum economia și amprentele de carbon sunt interrelaționate, ajungi rapid să ai toate aceste interacțiuni complexe.”
The New York Times a identificat patru consecințe climatice ale distanțării sociale.
În primul rând, au existat reduceri masive ale emisiilor de carbon cauzate de transport.
„Pentru americanii de rând, cea mai mare sursă de emitere a gazelor cu efect de seră este reprezentată de conducerea autovehiculelor”, a spus Nicholas pentru The New York Times. Oricând conducem mai puțin, acest lucru are „un impact major asupra poluării climatice”.
Un impact semnificativ se obține și când nu mai zburăm cu avionul. Faptul că sunt mai puține avioane în aer a însemnat o reducere dramatică în cantitatea gazelor cu efect de seră produse de oameni. De fapt, potrivit The New York Times este nevoie de opt ani de reciclare pentru a compensa emisiile de carbon dintr-un zbor dus-întors între New York și Londra.
După cum menționa Al Jazeera, cu cât mai multe țări intră în autoizolare, cu atât cererea pentru transport aerian, petrol și electricitate ar putea continua să scadă. Concentrațiile de dioxid de azot, un poluant care este eliberat la arderea combustibililor fosili, au scăzut în China cu aproximativ 40%.
Jones, reprezentantul CoolClimate Network din cadrul Universității Berkeley din California a declarat pentru The New York Times că numărul mare de oameni care iau masa acasă nu a produs un efect clar asupra emisiilor de carbon. Fie că mâncăm acasă sau în oraș, avem tendința să risipim 25% din mâncarea pe care o cumpărăm.
Cu toate acestea, Nicholas a afirmat că ceea ce mâncăm contează mult mai mult decât unde mâncăm, din moment ce consumul de carne de vită are o amprentă imensă de carbon, având în vedere numărul mare de resurse consumate de fermele de bovine. Prin urmare, așa cum sugerează The New York Times, dacă aveți provizii de fasole și orez puteți reduce amprenta de carbon consumându-le pe acestea ca alimente de bază.
Să lucrezi de acasă implică și crearea unui mediu confortabil. Potrivit The New York Times, dacă oamenii vor folosi căldura în mod excesiv pentru a sta confortabil în tricou și pantaloni scurți, atunci nu va conta că nu mai fac naveta – vor produce în continuare gaze cu efect de seră.
În cele din urmă, The New York Times a adus în discuție cumpărăturile online, de acasă, care pot avea un impact pozitiv dacă ai răbdare și nu soliciți livrarea rapidă. Comandarea cumpărăturilor online permite o ambalare eficientă și rute de livrare organizate logic.
Din păcate, efectele de durată ale reducerii curente a emisiilor de gaze cu efect de seră sunt îndoielnice. Virusul va trece și industria va crește din nou. Oamenii vor continua să zboare cu avionul către destinațiile de vacanță și să stea în trafic în timp ce așteaptă să parcheze la un concert sau la un meci.
Gernot Wagner, profesor în cadrul Departamentului de Studii de Mediu al Universității din New York a declarat pentru MIT Technology Review:
„Emisiile din China sunt scăzute pentru că economia s-a oprit din cauză că oameni mor, dar și pentru că oamenii săraci nu își permit să cumpere medicamente și hrană. Aceasta nu este o analogie pentru modul în care ne dorim să reducem emisiile ce cauzează schimbările climatice.”
Gernot Wagner,
Mai mult de atât, Helen Mountford reprezentanta World Resources Institute (Institutului de Resurse Mondiale) a declarat pentru POLITICO faptul că se va putea observa creștere a emisiilor cauzată de economiile în plină revenire post-recesiune:
„După criza financiară din 2008, de exemplu, nivelul global de emisii de CO2 cauzate de combustibilul fosil și de producția de ciment au crescut cu 5,9% în 2010, compensând mult mai mult scăderea cu 1,4% ce a avut loc în 2009.”
Helen Mountford
Acest articol a fost tradus de Maria Sitescu. Sursa: ecowatch.com – articolul original a fost publicat pe 16.03.2020