Sursa: Politico.com
Text scris de Ryan Heath
Susținătorii mediului vor trebui să navigheze atent turbulențele politice
Activiștii împotriva schimbărilor climatice urmează să se lovească de o furtună politică, financiară și economică de gradul 5 din cauza coronavirusului. Cu o luna în urmă, directorii marilor companii vorbeau despre planurile lor de sustenabilitate și investițiile verzi și activiștii se lăudau cu Acordurile Verzi la nivel global. Astăzi, Uniunea Europeană a încetat dezbaterile pentru legea climei, protestele Fridays for Future se mută în online și industriile cu o amprenta mare de carbon, cum este industria aviatică sau industria petrolieră, își caută planuri de salvare.
Recesiunea care urmează cel mai probabil nu va fi o sincopă locală, deoarece factorii care conduc la căderea economică sunt și ei globali, severi și lovesc în acelaș timp cererea și oferta. Deși acest lucru ar putea reduce emisiile pe termen scurt, acesta nu este un motiv de bucurie. Gernot Wagner, profesor asociat clinic la Departamentul de Studii de Mediu al Universității din New York, a declarat pentru revista MIT Technology Review: „Emisiile din China au scăzut deoarece economia s-a oprit și oamenii mor, iar oamenii săraci nu sunt capabili să obțină medicamente și alimente. Aceasta nu este o analogie pentru modul în care dorim să reducem emisiile provocate de schimbările climatice. ”
Adevăratele probleme pentru avocații mediului încep după orice recesiune. Helen Mountford, de la World Resources Institute (Institutul Mondial al Resurselor), a declarat că în economiile post-recesiune se poate observa o creștere a emisiilor: „După criza financiară globală din 2008, de exemplu, emisiile globale de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili și producția de ciment au crescut cu 5,9 la sută în 2010, mai mult decât compensând scăderea de 1,4 la sută în 2009.” De această dată, ea speră că infrastructura rezilientă și reducerea emisiilor de carbon ar fi o prioritate în orice pachet de stimulare pentru a evita o ridicare a emisiilor pe măsură ce economiile se redresează.
Aceștia sunt factorii care ar putea să ajute, dar și să dăuneze mediului atât pe termen scurt, cât și pe termen lung:
5 MODALITĂȚi ÎN CARE CORONA AJUTĂ MEDIUL:
Îmbunătățiri ale calității aerului: provincia Hubei, China a fost marele câștigător. Marshall Burke, cercetător la Universitatea Stanford, a calculat că îmbunătățirea calității aerului înregistrată în China ar fi putut salva viața a 4.000 de copii sub 5 ani și a 73.000 de adulți peste 70 de ani. Citiți postarea sa pe blog. Cu alte cuvinte un aer mai bun ar salva mai mulți oameni decât ucide coronavirusul. Traficul a scăzut în unele dintre cele mai murdare orașe din Europa, care până acum nu au respectat limitele de calitate ale aerului din UE.
Oprirea industriei reduce emisiile: Un studiu realizat de publicația de specialitate Carbon Brief a constatat că în China, emisiile de dioxid de carbon au scăzut cu aproximativ 25 la sută, iar scăderea cererii de petrol ar trebui să reducă emisiile la nivel global. Companiile aeriene taie zborurile. Atenție: dacă pasagerii zboară cu avioane pe jumătate goale, mai puțini pasageri nu echivalează cu mai puține emisii.
Mințile ar putea fi mai deschise către schimbări structurale: Accentul este pus acum pe sănătate și pe lanțurile de aprovizionare. Dar procesul de sfidare a presupunerilor și de modificare fundamentală a comportamentului – ilustrat prin posibiliatea de a lucra de acasă – va putea fi folosit de către susținătorii acțiunilor climatice după ce va trece perioada cea mai gravă a crizei în care ne aflăm.
Instituțiile financiare publice vor impulsiona stimulentele ecologice: Investițiile ecologice reprezintă un interes de investiție pentru Kristalina Georgieva (șefa Fondului Monetar Internațional) și Christine Lagarde (președinte al Băncii Centrale Europene), în timp ce Banca Europeană de Investiții iese deja din domeniul cărbunelui. E un moment bun să căutați organisme regionale și globale care să susțină oportunitatea stimulentlor pentru investiții ecologice.
Prețurile scăzute ale petrolului îngreunează concurența petrolul „murdar” și ușurează reducerea subvențiilor pentru această industrie: Prețurile petrolului sunt la valori minime de patru ani, datorită prăbușirii cartelului OPEC +, deoarece Rusia încearcă să scoată producătorii americani de șisturi petroliere de pe piață (se poate dovedi prea scump pentru companiile de șist să-și extragă petrolul într-un mediu cu prețuri scăzute). Între timp, guvernele care sunt reticente în a reduce subvențiile costisitoare și care denaturează piața pentru combustibilul auto și uleiul de încălzire, pot acum face acest lucru cu mai puține probleme politice.
4 MODURI ÎN CARE CORONAVIRUS VA FACE RĂU MEDIULUI:
Capitalul politic și financiar va fi redirecționat: guvernele vor fi obligate să acorde prioritate sănătății publice și băncile aflate în dificultate pot modifică criteriile de creditare și vor folosi criza pentru a-și revizui obiectivele verzi.
Munți din deșeuri: Lanțul de cafea Starbucks a decis să nu mai accepte pahare reutilizabile de la clienții săi – acum servește doar băuturi în pahare de unică folosință care nu sunt încă reciclabile. China se îneacă sub deșeurile medicale produse de spitale, care din necesitate sunt deseori obiecte de unică folosință. În orașul Wuhan, aceste deșeuri sunt de 4 ori mai multe, ajungând la peste 200 de tone pe zi.
Consumul de energie la domiciliu va crește: odată cu scăderea prețului petrolului, cu numărul mare de persoane care lucrează de acasă și cu transportul public prin care se poate răspândi coronavirus, consumul de energie pentru consum va crește. Ca exemplu creșterea cererii pentru divertisment la domiciliu: platforma de interconectare Deutsche Commercial Internet Exchange din Germania, sau De-Cix, a raportat o serie de date record în această săptămână.
Profiturile reduse vor reduce investițiile riscante și pe termen lung ale companiilor. Noile reguli ar putea impune o schimbare către energie curată, dar acest lucru este puțin probabil în Statele Unite și China, într-un an în care industria suferă pierderi financiare.
Acest articol a fost tradus de Alexandra Marcu. Sursa: Politico.com – articolul original a fost publicat pe 13.03.2020